Moldavani cușaiut gavno!

 - Când o bubuit odată, am crezut că o crăpat pământul în două. Noi eram copchii și mama nu dovde să ne strângă pe toți grămadă și să ne vadă de sântem jii. S'ap ne-am cărat în deal, unde trăiște amu Costea Cazămata. Mamă o zis c'o venit războiul... 
 - Da casa?
 - Peste casă căzuse un obuz și se oploșiseră acolo soldații ruși. Parcă-i văd cum scoteu din cuhnișoara noastră tot ce mai dosise mama pentru noi.  
 - Ați reușit măcar să luați ceva cu voi?
 - Ei, ba nu... Nu ne-am mai putut aprochie. Tăt o rămas acolo, o zdreanță n-am luat, da noi eram opt și pe-acui cap să ne dușim. Veneam inșetișor p'ân acasă și tot vroiem să luăm măcar șeva, da dușmanu de soldat cum ne vedea pe loc începe a șuieră și îndrepta pușca spre noi.  
 
 - Odată, țin minte, ne-am furișat pân' la căsuța noastră și scoteam bețele de stuf de pe sărăieș, că acolo puneu bondarii polen de flori. Ei, noi copchii, ziceam că-i miere. Mâncam polen de-așela, că să nu murim de foame, da ei râdeau de noi și ziceau "Hoo, moldavani cușaiut gavno!" 

Imprumut de la... borcan

- Ei, dap și nu știi, că ei ii dator tăt satul cu bani. Ea de-am ar fi bucuroasă să-i deie măcar banii, fără procente.

- Mâcă, dap asta-i grav, cum așa i-o ținut copchilu ascuns o zi întreagă pentru că părinții lui ii erau datori cu bani ?

- Ei, l-o spăriet oleacă, mai tare pe masă, și i-o dat drumu. Doamne ferește și i-o mai dat și ei în cap Da-p dacă de'am de vreo doi ani o-mprumutat să se ducă la Moscova și când vine tot îi spune "Iacă, lele Vera, data viitoare ți-i întorc numaidecât", dar câți mai sunt încă de-alde dânșii prin sat. Mai dăunăzi, o venit c-o bicicletă. Unul care îi era dator, șede în bar și bea, ea o luat frumușel bicicleta și n-a, du-șocată. Zălog.

- Poate s-a învăța minte și n-a mai împrumuta la nimeni dacă tot nu ii întorc.

- Ei da, șezi ghinișor, iaca, iar o îmrumutat, că ea din procente trăiește. Da lumea vra să se ducă peste hotare și trebu' mulți bani, și n-au de unde lua. De unde din altă parte?

- Ce procente, mâcă?

- Ap, ea împrumută bani la 10 procente, ș-ap lumea măcar procentele întorc, da banii de-am când pot sau la sfântu-așteaptă...

- 10 procente pe an?

- pe lună, fa!

- 120 de procente pe an?!!!

- Credcă... Ap da, că așa iese. Cum 120? iese că mai mult decât o luat! Așa, așa, îi drept. Iaca dacă iei 100 de dolari și-i ți-i un an, ap tre să dai 220 înapoi. Parcă-ți spun, șap cică, n-are ea bani...

- Mâca, da de la bancă de ce nu ia lumea bani, mama cum lua?

- Ei, măta lua, da trebue să umble cu documente, cu zăloaje, cu martori...

- Mda...

- Iaca, toată ziua strigă la dînsa la poartă. Unu intră și altu iese. Da când ajung la dat înapoi, apoi fug să nu deie ochii cu dansa, pe alte drumuri, cât colo. De-am o ajuns s-o urască șa-șei la care le-o făcut ghini cândva. Vai de capul ei...

- Oho, vai de capul ei, dacă are atâția bani, ce face cu dînșii?

- Nu-și-faci fa, că se jeluie că ea abea acum, pe geruri, o dezmorțit oleac casa de la gaz, da așa, ea o zis că nu ii frig. Da să vezi cum îl ține pe barbats-o: într-un mușigai ș-o nevoie, ți se face jale de dânsul. Îi mai duce din când în când câte-o cănuță de jin...

...

- Era cât pe ce să nu dovdesc s-o prind pe lelea Iulea. Îi tare departe pân în captu șel de sat și pe gerul ista mă gândeam că nu știu dacă mai ajung. Am sunat-o pe Polea și i-am spus că ea cum vra, da eu mă duc. Ii rău și ei și nu pre vra să iasă din casă, dar când i-am spus că eu de-am am chemat taxiul, o zis că merge.

- A-a-a-a, care taxi, mâcă?

- Da-p și nu știi că avem taxi în sat, 15 lei în orice direcție?

- Și ai reușit s-o prinzi pe baba Iulea?

- Of, pă-n și o venit taxiul șela, că toată ziua o zis că-i ocupat. Când am ajuns în sfârșit, am dat mână cu dănsa să mă iert și ea numai dădea din cap, că de grăit nu mai putea. Știi, parcă m-o așteptat, numai ne-am iertat și când am catat, o închis ochii și bine că-m strigăt s-aducă lumânarea mai repede. S-o dus și lelea Iulea... Dumezeu s-o ierte.

- ...

- De-am n-o mai rămas nimeni în mahala noastră...

- Ei, mâcă...

- Și să fași, suntem bătrâni, șîni știe... pă-n mâine-i mult.

- Mââââca!...

- Voi să fiți sănătoși, noi de-am ne-am trecut. Iaca, pe lelea Iulea o rămas s-o-ngroape Frosea. Da tucma vineri o zis.

- Azi îi marți, de ce vineri?

- Diși, diși, că vineri îi zi de săc (post) și n-a trebui să facă praznic pre scump, că de post faci cu și dă Doamne.

- a-a-a, ce?

- N-o călcat la lelea Iulea cu anii, da amu, când de-am săracă nu mai era pre în apele ei, repede o alergat și o dus-o pe la notari că să nu scape casă. Șede singurică și vorbe cu morții, pân o venit amu, de vreo săptămâna ș-o luat-o. Mai ghini o lasă să moară acasă, măcar era la casa ei. Intaleg și eu, că nu-i ușor să ții o babă bătrână și bolnavă. Frosea are evroremont și poate îi făcea urât pe-acolo... da babei îi era rușine să spună și vroie. Ni-i jale de lelea Iulea, că o fost o femeie dostoinica și s-o dus și ultima soră a lui bunelt-o Goriță...

sursa fotografie:http://prinbrasov.com/2011/10/cum-s-umplut-brasovul-moldoveni/

Fară nici o lege

- Ei, iaca, m-oi găsi eu șe-i mai deșteaptă să sun la poliție.

- Da-p cum mâcă, dacă era, Doamne ferește, un copchil pe drum și-l lipea pe veci de gard, sau un oricare alt om?

- Ap da, da eu cu dînșii nu mă pun, că ei îs niște nebuni. S-o suit Vaniușa cu măsa la ruli, beat și când o dat odată de gardul babei Varvara, s-o răsturnat stâlpul de telefoane. Of, doamne credeam că o murit tăți acolo.

- Da eu făceam mai hâtru, chemăm salvarea că dă, mă rog, îmi fac griji să nu murit vreo unul și de-am salvarea era obligată să cheme și poliția.

- Șezi ghinisor, că ei o văzut că eu am văzut. Or mai veni să se răzbune pe mine, ți-am zis că nu mă pun cu dînșii. Îs niște răi. O ieșit toți din mașină ceea, boțiți pe față și spuneau niște proștii că ți-era rușine să te apropii de ei.

- Of, mâcă, da-p de ce mai aveți polițist în sat, așa, fără nici o frică încă câți s-or urcă beți la volan și n-or să răspundă niciodată pentru faptele lor.

- Ei, parcă n-o mai fost întâmplări de-aestea. Copchii de nici 10 ani, de-am îs șoferi și îi aduc de la bar beți pe tats-o, cu motocicletele, când trec pe drum, te ia din loc. Parcă o murit unul cu motoțicla pe șosea, unul îi invalid pe viață și alții încă câți îs de-alde dânșii caliciți și schimonosiți din accidente. Dacă părinții le dau voie, eu și să mă bag. Polițistu ista din sat nu-i de nica. Na-l stimează nime-în sat. Da, niși n-am auzit să tragă la răspundere pe șineva. Nu-i nici o lege, fa!

- Of, mâcă, să iei seamă te rog pe drum!

- Da unde mă duc eu? Șezi liniștită.

http://www.choosehelp.com/news/alcohol-abuse/drunk-father-on-road-trip-lets-8-year-old-son-drive-through-louisiana

Lelea Iulea

- Ei, gata, după jisul meu de astă noapte nu știu dacă o mai prind pe lelea Iulea...

- Mâcă, hai să sunăm să vedem ce face!

- Hai!

- Alo, Frosea, și fași baba Iulea, îi jie fa? De-am nu mănâncă, da? Cum, tu te-ai dus la piață și când ai venit seara așa și șede mâncarea? On-trebat de mine, hai? An zis eu că numa an să vin la Chișinău și a mai muri și n-oi dovdi s-o văd. Mâine vin.

- Și-i mâca?

- Ei, îi greu cu dânsa. O luat-o Frosea la dânsa în capatu satului că era rău cu baba, da măcar cum era, da era acasă la dânsa. Eu dăunăzi am fost pe la ea și i-am dus o străchinuță cu zeamă de pește, știi că ea după zeamă... Șede singură și grăie cu badea Arionica, frati-so mai mititel care o murit de copchil. Ș-ap mai șede oleacă și graie cu Ivan, fșiors-o, lu care i-o făcut amu praznic de-un an. Cică "iacă Ionel, ai adus lemne" "Și-i cu tine, lele Iule, îi mort Ionel". "Ei, mort fa, iaca Ionel", șini știe pe șine vede ea...

Da, s-o găsit nu știu care din sat și s-o jeluit la selisovet că Frosea, norsa, vine și-i ridica numai ajutoarele estea sociale și n-are grijă de dînsa. Da chiar, na-ve grijă, fa. Frosea s-o speriet că amuș a rămâne fără indemnizații, că baba are bună pensie, plus ajutoare de veteran voinî și pensie de invalid și iacă o luat-o la dânsa. Da, nu mai cată ea de dânsa o mie de ani. Ni-i jele de lelea Iulea că era tare de treabă. Amuș trecea la deal, la prășit păpușoiii și venea înapoi cu o torbă de buruian la păsări.

- Și eu mi-amintesc de baba Iulea, ne gâdila pe drum, când veneam acasă de la Chișinău și treceam prin dreptul porții ei. Tare era glumeață...

- Tu nu te supăra, eu mâine mă duc acasă, că n-oi dovdi s-o văd, s-așa am scăpat-o pe Dărușca și o murit tot chemându-mă să mă vadă, da eu n-am putut să mă duc că taman îmi scotea o cloșcă puii și ședeam drept dânsa să-i scoată pe toți. S-o dus și Dărușca...

- Bun mâca...

Siliotcuță cu cartofi fierți

- Hai bunica, îmbracă-te, că ne ducem afară, acum cât a stat ninsoarea, știi că cucoanei de Doinița nu-i place să-i dea fulgii în ochi.

Cât am stat noi afară vreo 15 minute, acasă, pe aragaz, cartofii taman erau gata fierți și buni de făcut cu ceapă, ulei și siliotcă. Tot cu gândul la ei eram în timp ce ne pișcau bine cele minus câteva grade de ger. N-am mai mâncat așa delicatesă cred că decând eram studentă și stăteam la cămin. Bunica s-a apucat de curățat cartofii, iar eu să curăț peștele.

Odată ce am desfăcut pachetul simțeam cum mă părăsește orice poftă de a mai continuă cu acea îndeletnicire, dar și mai dramatic, trebuia să-mi iau rămas bun de la gândul că voi apucă să gust din peștele cela.

- Mâca, e stricată siliotca...

- Iaca n-a, cum așa? Bunica s-a oprit din curățat și aștepta întrebător să-i spun ce facem cu cartofii.

- Mâncăm cartofii cum am vrut cu ceapă și ulei, dar fără siliotca.

- Da-p de unde-ai cumpărat-o?

- De la "Numărul 1", de la magazin.

- Încă și alta... măta cumpără de la Vera Petrovna, de la butcă din sat, da de fiecare data îi bună. Da pe la voi nu m-am gândit că s-poate întâmpla de-aestea.

- Ș-am zis: mai mult nu mai cumpăr pește de la ei, tot timpul e stricat, zic eu înfășurând înapoi în pachete stricăciunea de pește și mă pregăteam să-i fac un vânt la fundul pachetului de gunoi.

- Du-o înapoi, mă oprește bunica, cât ai dat pe dânsa?

- Ei, mâca, vreo 15 lei.

- Iauite, de la tine 15, de la altul 15 și așa se-mbogățesc dușmanii cu siliotca împuțită. Du-o înapoi!

Amintindu-mi ce ger e afară, tre să mă îmbrac, încalț, să fac scandal la magazin, mă gândeam că de-am să nu mă mai duc nicăieri pentru 15 lei.

M-am trezit însă, după ușă cu siliotca în pachet și cu gândul la bunica de care mi se făcuse rușine că așa fac de fiecare dată când mi se întâmplă să cumpăr ceva stricat, am aruncat și gata, dar și la gândul "Eu mai pun 10 lei și iaca, un bilet de drum pân acasă",

Cartofii au fost delicioși și fără siliotcă, drept că m-am întors înapoi cu o legătură de ceapă verde.